30 octombrie, 2012

Invataturi pt suflet...


   "Dumnezeu a îngăduit în viaţa aceasta să întâmpinăm şi bune şi rele, adică să avem şi zile fericite, dar şi zile negre, pline de tristeţe şi amar, de lacrimi, de suspine şi de regrete, ca din aceste amărăciuni să ne aducem aminte de suferinţele iadului, de chinurile veşnice care aşteaptă sufletul cel păcătos. Iar din frumuseţile şi dulceţile vieţii acesteia, să ne aducem aminte de frumuseţile şi de fericirea raiului pe care le vor moşteni cei curaţi cu sufletul şi luptători ai Împărăţiei Cerurilor, pentru Împăratul Hristos Dumnezeu."
Amin!

20 octombrie, 2012

Eficacitatea rugaciunii...

    Rugaciunea este un sacrificiu, o mortificare placuta lui Dumnezeu. Ea purifica inima si o face capabila sa primeasca harul lui Dumnezeu si lumina spirituala. Ea este o convorbire sfanta, o dulce unire intre om si Dumnezeu, o reimpacare intre Creator si opera Lui. Ea vindeca in special bolile spirituale. Ea alunga pe demoni ca si un bici. Ea dezvaluie omului tainele lui Dumnezeu mai mult decat toata stiinta si cultura. Ea aduce pace inimii. Cel ce inceteaza sa se roage se pierde pe el.
      Iisus ne invata sa ne rugam unii pentru altii, iar acolo unde sunt adunati mai multi si se roaga in numele Lui, Dumnezeu coboara in mijlocul lor. Ceea ce unuia ii lipseste, implineste si complecteaza celalalt, ca niste membri infratiti ai aceleiasi unitati. Asa ne doreste Dumnezeu: Pace si armonie intre oameni.
    Rugaciunea celui drept este ascultata de Dumnezeu, chiar daca ea este facuta pentru un pacatos. Sa priveghem si sa ne rugam caci nu stim ceasul cand vom fi despartiti de acest trup muritor. Oricand acest lucrui este posibil, sa fim deci gata oricand.
 Sa nu ne temem de moarte, caci rugaciunea continua este arma sigura impotriva ei.       Fagaduiala lui Dumnezeu este sincera, adevarata, este insusi testamentul lui Iisus in clipa mortii pe cruce in fata ucenicilor Lui. Iisus a ramas acelasi, constant in toate timpurile: “Cerul si pamantul vor pieri, dar cuvintele Mele nu vor pieri”.

      Deci sunt promisiunile Lui facute tuturor oamenilor: orice om are dreptul sa ceara si sa fie ascultat, si orice va cere, daca va fi spre mantuirea lui, i se va da lui.
Rugaciunea este un arc cu care tintim inima lui Dumnezeu, spune Sfantul Efrem. Si adauga el, ca tot prin rugaciune strapungem pe dusmanii nostrii pe care ii dezarmam astfel.


   Viata este o permanenta lupta si pentru a invinge trebuie sa luptam cu arme eficace. Impotriva puterilor infernului numai rugaciunea este eficace. Trebuie sa strigam neincetat spre Dumnezeu, chiar daca ni se pare ca El nu ne asculta rugaciunea noastra in nici un caz nu este zadarnica si vine ceasul cand ea va da roade.
    Cu ochii trupului nu putem vedea efectele rugaciunii decat in ceasuri urgente si speciale. Iisus proclama pedeapa infernului impotriva celor ce nu au mila fata de cei ce implora si nici el nu va avea mila de noi atunci cand i-o vom implora.
    La ce pericol vesnic se expun cei ce nu se roaga. Viata lor este un infern insuportabil, o vesnica nemultumire, o permanenta grija, o revolta continua impotriva fatalitatii.

                                                                                       ( Sursa: Pr. A.Boca)

13 octombrie, 2012

Iubind pe Dumnezeu...

   Urmarind intr-o zi un filmulet pe internet dintr-o biserica ortodoxa din judetul Mures, un om simplu, un pastor, pe nume Vladimir Pustan a participat la slujba si tinand un discurc despre pocainta si despre Dumnezeu,mi-am dat seama ca putini oameni sunt de asa intelepciune si cel mai important aspect e ca putini oameni pot sa-l iubeasca pe Dumnezeu ca el. Mai pe scurt l-as caracteriza ca fiind "un copil al lui Dumnezeu". Nu conteaza ce religie are omul atata timp cat el crede in Dumnezeu. Sa ne rugam bunului Dumnezeu pentru toata lumea, pentru cei sarmani, cei bolnavi si cei singuri. 
   Sa ne ajute sa ne pregatim pentru intalnirea cu El, sa ne ierte pacatele si sa ne iubim aproapele. Amin! 

12 octombrie, 2012

Am invatat ca...

 

  • că oamenii realizează ce este fericirea numai când sunt în durere
  • că poţi schimba pe cineva când te-ai schimbat tu întâi.
  • că fericirea stă în lucrurile mărunte.
  • că iertarea o meriţi când ştii să o şi dăruieşti.
  • că nimeni nu e perfect până nu te îndrăgosteşti de el.
  • că mulţi sunt doctori dar puţini vindecătorii.
  • că oamenii mici nu vor avea niciodată puterea de a cere iertare
  • că nu poţi iubi fără dăruire
  • că nicio biruinţă nu se dobândeşte fără luptă.
                                                                            (Sursa: Manastirea Prislop).

08 octombrie, 2012

...sa stau langa El !

    "Nu vreau sa stiu sa vorbesc ca cei intelepti, nu am nevoie de banii celor bagati, nu imi trebuie masina cea mai luxoasa si nici o casa in care sa ma pierd ... nu imi doresc sa imi petrec noptile in cluburi , nu vreau sa fiu cel mai frumos si nici sa ma aprecieze toti oamenii... imi doresc o viata simpla, alaturi de Dumnezeu, imi doresc ca fiecare dimineata sa ma trezeasca cu El in gand, imi doresc sa-I pot multumi pentru fiecare lucru, imi doresc sa iubesc asa cum ne-a invatat El, imi doresc sa ma ierte pentru pacatele mele si sa ma primeasca in Imparatia Lui...pentru mine nu e important sa am,ci sa pot darui. Pentru mine e important sa ma trezesc si sa adorm cu El in gand...si sa-I pot multumi in fiecare zi! Stiu ca sunt cel mai pacatos om, dar mai stiu ca-mi pare rau ...si mai stiu ca pentru mine El este Totul! Am nadejdea ca ma va ierta si ca intr-o zi voi avea ocazia sa-I spun ca Il iubesc si ca eu sunt prea mic ca sa pot vedea Lumina Lumii. Iarta-ma Doamne si vindeca-mi sufletul si trupul de orice stricaciune...iar eu pacatosul sa te laud pana la sfarsit si sa fac voia Ta!" Amin!

( Sursa: Anonim. Titlul: "Iarta-ma Doamne")

Din Biblie luate...

  • Vindeca-ma Doamne, si voi fi vindecat; mantuieste-ma si voi fi mantuit,ca Tu esti lauda mea;
  • Tot sufletul sa se supuna inaltelor stapaniri; caci nu este stapanire decat de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de la El sunt randuite;
  • Nu te lasa biruit de rau, ci biruieste raul cu binele;
  • Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, caci Dumnezeu este iubire;
  • Fiilor, paziti-va de idoli
  • Caci dragostea de Dumnezeu aceasta este: Sa pazim poruncile Lui, si poruncile Lui nu sunt grele;

03 octombrie, 2012

Staretii...despre ultimele vremuri...



În perioada vremurilor de pe urmă nu vă uitaţi la cer: aţi putea fi
înşelaţi de minunile ce se vor petrece acolo – puteţi să greşiţi şi să vă
pierdeţi.

Adepţii lui antihrist vor umbla dezgoliţi. Creştinii însă vor
fi îmbrăcaţi cuviincios. Conform canoanelor bisericeşti femeia nu trebuie să
poarte haine bărbăteşti. Îmbrăcămintea omului arată starea lui
duhovnicească.

Diavolul are 666 de mreje. În timpurile lui
antihrist oamenii vor aştepta salvarea din cosmos. Aceasta va fi cea
mai mare înşelare (momeală) a diavolului: omenirea va cere ajutor de la
extratereştri, neştiind că aceea sunt demoni.

Despre lupta sfinţilor
proroci Enoh şi Ilie cu antihristul se va transmite la televizor.

Când icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Iviru („Portăriţa”) va purcede
să părăsească Athosul, va începe dangătul clopotelor, bisericile în mod văzut i
se vor închina, pentru a o petrece. Toate acestea vor fi arătate la televizor.
Aceasta-i mila Domnului”, spunea stareţul.

Va veni timpul, oamenii vor pleca în munţi. Dar să nu vă duceţi câte unul… În păduri şi munţi
să mergeţi în grupuri mici.

Pentru creştini cel mai mare chin va fi faptul, că ei singuri vor pleca în păduri, apropiaţii lor însă vor primi
pecetea lui antihrist. Produsele pe care pun semnul lui antihrist nu vă pot
dăuna. Aceasta încă nu este pecetea. Trebuie rostită rugăciunea „Tatăl nostru”,
de însemnat cu sfânta cruce, de stropit cu aghiasmă şi astfel se va sfinţi orice
hrană.

Dacă vei fura, vei încălca una dintre cele zece porunci. Cine va proceda astfel îl va primi pe antihrist.

Omul credincios va nădăjdui în Dumnezeu. Iar Domnul în ultimele vremuri va săvârşi aşa minuni pentru poporul
său, încât o mică frunzuliţă din copac îi va ajunge pentru o lună întreagă. Şi
pământul nu va scădea; îi vei face cruce şi îţi va da pâine.

Nu vă temeţi. Principalul este să nu fie primită
pecetea lui antihrist pe mâna dreaptă şi pe
frunte.
Nu mâncaţi pâinea celui care a primit pecetea lui antihrist.

În ultimele vremuri adepţii lui antihrist vor umbla la biserică, se vor boteza şi vor
predica poruncile evanghelice. Însă nu-i credeţi pe cei care nu au fapte
bune. Doar după fapte se poate recunoaşte adevăratul
creştin.

Credinţa adevărată îşi află loc în inimă, şi nu în minte
(raţiune). Antihrist va fi urmat de cel ce are credinţa în minte, iar
cel ce are credinţă în inimă, lesne îl va
recunoaşte.

Acum se încep evenimente importante. Astfel de pericol n-a fost pe pământ de la facerea lumii.
Este ultimul… Imaginaţi-vă mama a cinci copii: cum poate să-i
hrănească, fără a primi pecetea lui antihrist? Vedeţi ce curse întinde
antihristul oamenilor.

La început aceasta se va face benevol. Dar când antihristul se va înscăuna şi va deveni stăpânul lumii, îi va impune pe toţi să
primească această pecete. Pe cei care nu o vor primi îi va declara trădători.
Atunci va trebui de plecat în păduri; grupuri a câte zece-cincisprezece oameni.
Însă nu vă duceţi câte unul sau doi: nu vă veţi salva… Veţi fi păziţi de Duhul
Sfânt. Niciodată să nu vă pierdeţi nădejdea. Dumnezeu vă va da înţelepciune cum
să procedaţi.

L
a sfârşitul vremurilor oamenii se vor mântui prin dragostea, smerenie şi
bunătate. Bunătatea va deschide porţile Raiului, smerenia îi va duce încolo, iar dragostea îl va ar
ăta pe Dumnezeu.

Rugaciune frumoasa :

    Doamne, dă-mi puterea să primesc cu suflet tot ceea ce îmi va aduce ziua de mâine. Dă-mi puterea să mă las cu totul în voia Ta cea sfântă. Şi în fiecare clipă stai în preajma mea şi întăreşte-mă. Orice veste va aduce cu
 sine ziua de mâine, bună sau rea, învaţă-mă să o primesc cu inima împăcată şi cu încredinţarea neclintită că voinţa Ta stă asupra tuturora. Fie ca în tot ce fac şi în tot ce spun, voia Ta să-mi stăpănescă cugetul şi simţirea. Iar când asupra mea vor veni împrejurări neaşteptate, ajută-mă să nu uit că Tu le-ai trimis. Dă-mi puterea să lucrez cu tărie şi cu înţelepciune în comunitatea din care fac parte, fără să stânjenesc sau să amărăsc pe aproapele meu. Dă-mi seninătatea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, curajul de a schimba lucrurile pe care le pot schimba şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele. Ajută-mă, Doamne, să pot duce povara zilei de mâine cu toate câte le va aduce ea. Struneşte-mi voinţa şi învaţă-mă să mă rog, să sper, să cred, să îndur, să iubesc şi să iert. Iar când mă rog, fie ca Tu însuţi să fii Cel ce se roagă în mine.


                            Amin!                              (sursa: Facebook:Om Crestin)