Despre rugăciune Sfântul Ioan Gură de Aur

Dar eu răspund că rugăciunea este legătură a dragostei care ne uneşte cu Dumnezeu, deprinzându-ne obişnuinţa convorbirii cu El şi inspirându-ne iubirea de înţelepciune.

Căci dacă cineva care este împreună cu un om minunat rodeşte multe din relaţia cu el, cu cât mai mult nu va rodi cel ce vorbeşte cu Dumnezeu în rugăciune neîncetată? Dar nu cunoaştem câştigul rugăciunii pe cât ar trebui, fiindcă nu luăm aminte la ea cu acrivie, nici nu ne folosim de ea după legile lui Dumnezeu. Când avem de vorbit cu anumiţi oameni atunci ne compunem atitudinea, mersul şi îmbrăcămintea şi toate le armonizăm cu buna-cuviinţă şi astfel vorbim cu ei. Dar când venim înaintea lui Dumnezeu căscăm, dormităm, ne întoarcem în toate părţile cu nepăsare.

Şi dacă ne plecăm genunchii la pământ, mintea rătăceşte în piaţă. Dar dacă ne rugăm cu toată evlavia cuvenită, ca nişte oameni care urmează să vorbească cu Dumnezeu, ce mare câştig[1] vom rodi, chiar mai înainte de a primi ceea ce cerem! Căci omul învăţat să vorbească astfel cu Dumnezeu va fi un înger pe pământ. Astfel sufletul se desface de legăturile trupului, astfel cugetul îi devine înălţat de la pământ la cer, astfel se strămută la cer, astfel priveşte cu dispreţ lucrurile trecătoare ale vieţii, astfel stă lângă tronul împărătesc, şi sărac de ar fi, slugă sau om simplu, sau neînvăţat.

Căci Dumnezeu nu caută la frumuseţea limbii, nici la potrivirea cuvintelor, ci la frumuseţea sufletului. Dacă sufletul vorbeşte cele plăcute Lui, toate dorinţele i se împlinesc. Vezi ce uşor lucru este rugăciunea? Căci cel ce se prezintă înaintea oamenilor trebuie să aibă şi elocinţă şi să îi linguşească şi pe toţi cei din jurul stăpânului şi să se gândească încă la multe altele ca să fie bine primit. Dar aici nu e nevoie de nimic decât de un suflet veghetor şi care să înlăture tot ceea ce îl împiedică să fie aproape de Dumnezeu. „Eu sunt Dumnezeu de aproape, iar nu Dumnezeu de departe.”[2] Faptul de a fi departe ţine de noi, căci El este întotdeauna aproape. Dar ce spun că nu avem nevoie de elocinţă? De multe ori nici de cuvinte nu avem nevoie. Căci dacă îi vei vorbi în inimă şi Îl vei chema pe El cum trebuie şi atunci cu uşurinţă te va primi. Aşa l-a ascultat şi pe Moise; la fel şi pe Anna.

[1] Este vorba de câştigul duhovnicesc. Înainte de a primi cele pe care le cerem de obicei de la Dumnezeu, rugăciunea în bună cuviinţă ne aduce roade duhovniceşti, care sunt mai mari decât orice alte cereri sau dorinţe ale noastre.

[2] Ier. 23:23. Septuaginta.

Tâlcuire a Sfântului Ioana Gură de Aur la Psalmul 4, trad. de sora Paraschiva Enache