08 aprilie, 2012

Arsenie Boca: Daca se isca furtuna :

 
    Imparatia lui Dumnezeu nu se poate inscauna intr-un suflet tulburat. Furtunile sufletesti se isca pe neasteptate si este greu sa le tinem piept. Dar ce determina aparitia lor ? De cele mai multe ori, incepem sa ne enervam din egoism, trufie si mandrie. Vrem ca toata lumea sa ne cedeze, sa fie de acord cu ceea ce spunem, sa ne faca pe plac si orice incercare de a ne contrazice, cel mai mic semn de retinere ne fac sa ne iesim din fire, enervarea sporind, intetindu-se, slutindu-ne sufletul prin clocotul unei furtuni de rautate si intoleranta. Atunci, raul ia in stapanire sufletul omului, pacea si linistea se tulbura, apare discordia si viata pasnica in prietenie se surpa. Ce este de facut in asemenea situatii ? De indata ce incepe furtuna trebuie sa ne indreptam catre chipul cel bland al Mantuitorului, sa luam pilda si tarie de la El pentru a ne smeri pe noi insine si a curma in noi orice urma de rautate. Invatand de la El, mergand pe urmele Sale, luand de la El exemplu de smerenie si blandete, vom afla ca jugul Sau este usor si cu folos de purtat si ca, devenind si noi smeriti si blanzi, ne vom afla linistea si pacea sufletului nostru. "Fericiti cei blanzi ca aceia vor mosteni pamantul" (Matei 5, 5).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu