30 aprilie, 2012

Vorbe mari,cuvinte sfinte,oameni sfinti:


Sa ne iubim aproapele :

   Domnul ne cere sa iubim pe om, indiferent de rautatea faptelor lui, indiferent daca acela ne odihneste sau nu. 
Este greu ?! Nu, nu este greu, ci chiar foarte greu ! Insa nici lui Hristos nu i-a fost usor sa moara pe Cruce pentru om. Daca nu-L putem iubi pe om, macar sa ne comportam frumos cu el, lucrand cu mintea cele pe care ar trebui sa le lucram cu inima. 
   Pe om trebuie sa il iubim, caci in raportarea la aproapele stau viata si moartea. Domnul nu ne cere "sa nu avem nimic cu el", ori doar "sa nu il uram", ca si cum aceasta ne-ar face vrednici de cine stie ce plata.
  Caci cei ce zic "nu il urasc, doar ca nu imi place de el" se simt tare odihniti, cum ca ei nu ar face nimic gresit inaintea lui Dumnezeu, ca si cum a nu ura un om este un lucru atat de mare, incat pana si Domnul se va bucura de aceasta. 
  Cand de fapt Domnul se bucura atunci cand iubim un om, iar nu atunci cand "nu avem nimic cu el".

29 aprilie, 2012

Doamne esti a mea minune :


Credeti...

    Sunt momente in viata cand esti in suferinta, cand parca bati pasul pe loc...si totusi exista rezolvare si pentru asta. Cand sufleteste si nu numai, nu mai gasesti iesire, nu mai sti ce sa faci...continua sa speri si sa te zbati, pentru ca Cineva te asteapta sa vi la El sa te ajute. E Iisus Hristos...prietenul tuturor.
   In viata daca nu-L ai pe El nu cred ca mai are vreun rost sa traiesti. Ce sens ar mai avea viata pentru noi? El ne da viata, fericire, impliniri, ne da mult mai mult decat am avea nevoie...si totusi multi dintre noi nu stim sa multumim!
    Numai Dumnezeu poate indura toate rautatile noastre si plange pentru noi, Iisus plange pentru noi, Maica Domnului se roaga pentru noi... Oare meritam? Oare suntem cu adevarat crestini? Ce rasplata aducem noi Cerului pentru atata bine si atata indurare pe care o primim zi de zi?
    Sa multumim Domnului pentru toate! Slava Tie Doamne! Amin!

Ce este minciuna :



" Minciuna si moartea sunt acelasi lucru. 
  Minciuna nefiind doar a zice un neadevar: iti zic ca ploua, dar e soare afara.
  Minciuna, in esenta ei, este ceva mult mai adanc. 
  Este tot ce nu este dumnezeiesc. Poti sa spui lucruri foarte bune, dar daca nu sunt in Duhul lui Dumnezeu sunt minciuna."

25 aprilie, 2012

Epistola Sf.Apostol Pavel catre romani:



    " Caci, dupa cum prin neascultarea unui singur om cei multi au fost facuti pacatosi, tot asa, prin ascultarea unui singur om, cei multi vor fi neprihaniti.
 Ba inca si Legea a venit pentru ca sa se inmulteasca greseala; dar unde s-a inmultit pacatul, acolo harul s-a inmultit si mai mult,"  


Epistola Sf.Apostol Pavel catre romani.

18 aprilie, 2012

Cum sa ne rugam neincetat :

  „Parinte, de voiesti, departeaza paharul acesta de la Mine…" (Matei 22, 42). De ce ar trebui sa ne miram noi, muritorii, fiinte supuse pacatului, ca rugaciunile noastre par sa ramana uneori fara raspuns ? Sa ne amintim ca n-a fost indeplinita nici rugamintea lui Hristos insusi, pornita din inima Sa coplesita de suferinta. Cand ne rugam din adancul sufletului ca El sa ne crute, ni se pare ca suntem gata de orice sacrificiu in afara celui pe care Dumnezeu il doreste de la noi. Dar Dumnezeu, prin dumnezeiescul Sau exemplu, ne-a dat model de rugaciune, ne-a aratat cum putem si cum trebuie sa ne rugam. Iar daca avem impresia ca nu primim raspuns, sa nu ne lasam cuprinsi de amaraciune sau revolta ci sa ne amintim cateva cuvinte care ar trebui sa stea la temelia tuturor gandurilor noastre: „Dar nu voia mea, ci voia Ta sa se faca" (Matei 22, 42).

14 aprilie, 2012

Un Paste Fericit :


     
     Sa ne aduca Dumnezeu pe drumul Sau si sa ne umple de bucurii duhovnicesti si de credinta cum stie El mai bine iar noi sa ne apropiem de El mai mult cu rugaciuni, rabdare si intelegere catre aproapele nostru.

    Un Paste fericit sa aveti si Sfintele Sarbatori Pascale sa ne aduca lumina si speranta in suflete, alaturi de cei dragi noua. Multumim Doamne!            
                                                                                    Hristos a Inviat!

12 aprilie, 2012

Sa-L urmam pe Hristos :

  “Cum putem noi să dormim sau să lipsim de la biserică cînd Hristos priveghează şi se roagă pentru toată lumea? Cum putem noi să rîdem şi să bem cînd Fiul lui Dumnezeu este dat în mîinile hulitorilor şi ucigaşilor necredincioşi? Cum putem noi să mîncăm acum cînd Domnul vieţii, posteşte şi suspină pentru noi? Cum să lipsim de la biserică acum, cînd Hristos este trădat de propriul său ucenic şi este vîndut iudeilor ca să fie judecat şi răstignit? 

Să mergem săptămîna aceasta după Iisus Hristos, pe drumul Crucii, care pentru noi este drumul vieţii, al iertării şi al mîntuirii. Fără acest drum nimeni dintre oameni nu se poate mîntui”.


(Parintele Cleopa in: DUMINICA INTRARII IN IERUSALIM A IMPARATULUI SMERENIEI: “Daca ai fi cunoscut si tu in ziua aceasta cele ce sunt spre pacea ta…”)

08 aprilie, 2012

Arsenie Boca: Daca se isca furtuna :

 
    Imparatia lui Dumnezeu nu se poate inscauna intr-un suflet tulburat. Furtunile sufletesti se isca pe neasteptate si este greu sa le tinem piept. Dar ce determina aparitia lor ? De cele mai multe ori, incepem sa ne enervam din egoism, trufie si mandrie. Vrem ca toata lumea sa ne cedeze, sa fie de acord cu ceea ce spunem, sa ne faca pe plac si orice incercare de a ne contrazice, cel mai mic semn de retinere ne fac sa ne iesim din fire, enervarea sporind, intetindu-se, slutindu-ne sufletul prin clocotul unei furtuni de rautate si intoleranta. Atunci, raul ia in stapanire sufletul omului, pacea si linistea se tulbura, apare discordia si viata pasnica in prietenie se surpa. Ce este de facut in asemenea situatii ? De indata ce incepe furtuna trebuie sa ne indreptam catre chipul cel bland al Mantuitorului, sa luam pilda si tarie de la El pentru a ne smeri pe noi insine si a curma in noi orice urma de rautate. Invatand de la El, mergand pe urmele Sale, luand de la El exemplu de smerenie si blandete, vom afla ca jugul Sau este usor si cu folos de purtat si ca, devenind si noi smeriti si blanzi, ne vom afla linistea si pacea sufletului nostru. "Fericiti cei blanzi ca aceia vor mosteni pamantul" (Matei 5, 5).

05 aprilie, 2012

Ganduri impartasite...

   Sa-L urmam pe Iisus in toate zilele noastre, in tot ceea ce facem. Sa ne gandim la El, sa vorbim cu El, sa simtim cum El este mereu cu noi si ne ajuta in tot ceea ce facem. 
   Apropiativa de Dumnezeu prin fiul Sau, vorbiti cu El si cere sfatul Lui in orice problema sau in orice lucru. 
Sa incercam ca in fiecare zi sa ne apropiem de Dumnezeu prin smerenie, rugaciuni si intelegere fata de semenii nostrii. Sa incercam sa fim mai buni, mai milostivi, mai rabdatori...
Gandeste-te ca El e prietenul tuturor...El asteapta sa ne ajute, trebuie doar sa cerem acest lucru cu...credinta. 
„Nu te temme de cele ce ai sa patimesti" (Apocalipsa 2, 10), sa nu te tulbure lupta, obstacolele, sa mergi mana-n mana cu cei dispretuiti si umiliti pentru a raspandi in jurul tau nemuritoarea samanta a binelui si pentru a-ti culege roadele in vesnicie.
    Multumim Iisuse ca esti in fiecare zi cu noi!   Amin!

Versuri: "Tu esti cel mai minunat" :

N-am cuvinte ca sa-ti spun,
Cat esti Tu,Doamne de bun
Te-ai plecat spre mine, m-ai mantuit.
Mi-ai luat povara grea,
Mi-ai dus-o la Golgota
Si mi-ai dat in schimb, pacea Ta.
Tu esti cel mai minunat
Esti al lumii Imparat,
De aceea eu iti cant, Slava neincetat.
Dai lumina zorilor,stralucire stelelor
Nimeni in lume nu-i ca Tine,
Puternic Dumnezeu...

03 aprilie, 2012

Dumnezeu te va vadi :

      „Pe acestea le-ai facut, iar Eu am tacut" (Psalmi 49, 21). Daca Dumnezeu a tacut si ti-ai inchipuit ca El n-a bagat de seama pacatele tale si ca ele puteau ramane fara urmari este pentru ca, pana la un timp, Dumnezeu ingaduie sa creasca palamida amestecata cu graul, insa vine vremea cand ii aduce aminte omului de tot ce acesta a uitat. Dumnezeu ne vorbeste prin viata si experienta noastra, aratandu-ne cand si cum am pacatuit si cu ce urmari, caci urmele pacatelor noastre se vad in tot. Totul a inceput banal, ai deprins un obicei urat, la inceput cat un firicel de ata, care mai apoi a crescut cat franghia groasa, legandu-te de maini si de picioare. „Caci de-ndata ce nu exista cearta asupra celor ce se grabesc sa faca raul, atunci inima oamenilor se umple de pofta de a face rau" (Eclesiatul 8, 11) Daca Dumnezeu te intreaba despre ce ai facut dar tu intorci capul si megi mai departe, atunci, peste sufletul tau nepasator, Dumnezeu iti va da in vileag pacatele, ca sa te inteleptesti. El vrea si poate sa-ti ierte si sa-ti stearga pacatele, sa-ti dea o inima noua si sa te aseze pe un nou drum in viata. De aceea, sa cadem inaintea Sa cu pocainta si cu inima zdrobita si sa-I dam ascultare, caci El ne spune adevarul. Amin!