29 ianuarie, 2012

Citate despre Dumnezeu...

Sf. Isaac Sirul :

“Toata alergarea se sfarseste prin acestea trei: prin pocainta, prin curatie, prin desavarsire. Dar ce este pocainta? Parasirea celor dinainte si mahnirea din pricina lor. Si ce este, pe scurt curatenia? Inima milostiva, catre intreaga fire zidita. Si ce este desavarsirea? Un adanc de smerenie, adica parasirea tuturor vazutelor si nevazutelor (lepadarea de toate cele vazute si nevazute). Vazutele insemneaza cele sensibile; nevazutele insemneaza cele logice, si cele ce sunt, fara a ne ingriji de ele."Sf. Isaac Sirul

26 ianuarie, 2012

Cum sa vorbim cu Dumnezeu :

Trebuie să vorbim cu El. Trebuie să-L simţi pe Dumnezeu în tine, nu în afară de tine, în exterior, ci în interior, în inima ta, căci inima noastră este infinită întrucât în ea se sălăşluieşte Hristos de la botez. O persoană are nişte dimensiuni infinite ale personalităţii lui; în adânc, fără limită, persoana umană este veşnică. În adâncul acesta din noi există Dumnezeu, după cum spune Sfântul Pavel de atâtea ori: „voi sunteţi biserica Dumnezeului Celui Viu”.
Să nu direcţionăm rugăciunea noastră într-un colţ, că Dumnezeu nu e material sau spaţial să-L pui într-un colţ şi să spui: acolo e Dumnezeu! Coboară-te în tine şi adresează rugăciunea în inima ta lui Dumnezeu şi vei simţi prezenţa Lui. Convorbirea cu Dumnezeu îţi aduce simţirea acesta a prezenţei lui Dumnezeu.  Spune-I lui Dumnezeu când ţi-e foame, când ţi-e sete, spune-I lui Dumnezeu că te duci la Rădăuţi, spune-I lui Dumnezeu ceva pe drum, arată-I lui Dumnezeu ce frumoase sunt florile. Vorbeşte cu Dumnezeu de toate. „Doamne, ce să fac? Uite trebuie să fac asta şi asta; mi-e foame, mă duc să mănânc o bucăţică de pâine”; tot ai în minte lucrurile astea, par copilăreşti, dar conversaţia aceasta cu Dumnezeu se preface în rugăciune.
 AMIN!

21 ianuarie, 2012

Rugaciune de Duminica :

Ziua Duminicii imi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stapine, cu care ai zidit lumea si ai rascumparat pe om. Tie deci, iubitorule de oameni, Doamne, ma inchin si-Ti multumesc foarte pentru Darurile cele mari ce ai facut si le faci tuturor fapturilor Tale. 
Inima mi se bucura si se desfateaza cind stau si cuget cum ca numai Tu Insuti esti Dumnezeu Atotsfint, Atotintelept, Atotputernic, necuprins, incit nici o bunatate si nici o marire nu-Ti lipseste. Tu esti Unul Dumnezeu in Trei Fetze: Tatal, Fiul si Duhul Sfint. Numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevarat si Te marturisesc si Te maresc, Tie ma inchin si-Ti servesc pururea, cu toata inima si cu toata puterea. 
0, Parinte Sfinte, indura-Te de noi! 0, Binecuvintat Fiu al lui Dumnezeu, mintuieste-ne de iad! 0, Duhule Sfinte, da-mi Darul si acoperamintul Tau! 
Mult indurate Stapine, rogu-Te, sa uiti pacatele mele cele multe, dupa multimea indurarilor Tale. Multumesc din toata inima pentr-u bunatalile ce-mi trimiti in toate zilele, mai virtos insa pentru rabdarea Ta cea mare, ca nu m-ai pedepsit dupa multimea pacatelor mele, ci astepti cainta mea, ca un iertator Atotbun si indurat. 
Doamne Iisuse Hristoase, da-mi Darul, ca sa petrec bine si crestineste in aceasta saptamina si sa nu mai pacatuiesc Tie, nici cu cugetarea, nici cu cuvintul nici cu fapta intru marirea si onoarea Invierii Tale celei de-a treia zi si a venirii Duhului Tau Celui Sfint asupra Apostolilor. 
Indeosebi ma rog pentru ajutorul Tau, Prea Bunule Stapine, ca sa ma cunosc pe mine, sa ma caiesc de pacatele mele si sa ma indreptez cu marturisirea; iar in ora mortii sa fiu aflat pregatit, cuminecat si cu inima curata, si sa fiu aflat demn de Imparatia Ta cea vesnica. Amin.

14 ianuarie, 2012

Psalmul 50

Arsenie Boca:

Veți vedea și veți înțelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituțiile statului, în conducerea lui și, mai ales, în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiș chiar și în sânul Bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii își vor pierde speranța. Doar cei care își vor păstra credința adevărată vor fi salvați și mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei

08 ianuarie, 2012

Pr. Arsenie Papacioc - paza gandurilor

Rugaciune catre Sfantul Ioan Botezatorul

    Sfinte Ioane Botezătorule, tu ai fost chemat de Dumnezeu încă dinainte de naştere să-i pregăteşti pe oameni pentru venirea Fiului Său, iar mulţimile atrase de faima sfinţeniei tale şi de puterea Duhului Sfânt, asemănător cu al profetului Ilie, primeau botezul pocăinţei în semn de convertire la Dumnezeu. Tatăl ceresc ţi-a destăinuit pe Fiul Său Om-Dumnezeu când a voit să fie botezat de tine şi tu l-ai făcut cunoscut ucenicilor tăi zicând "Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii". Tu ai voit să-ţi jertfeşti viaţa pentru a apăra sfinţenia căsătoriei, înfruntându-l pe regele Irod. Te rugăm mijloceşte la Dumnezeu, ca să-L urmăm tot timpul vieţii noastre, iar la sfârşit să-L preamărim pentru toată veşnicia. Amin.

06 ianuarie, 2012

Rugaciune catre Sf. Ioan Botezatorul:

Sfantul Ioan Boezatorul
Zid esti oamenilor, Sfinte Ioane, si turn nebiruit intru razboaie, ca, prin folosirea ta cea nebiruita, se biruiesc taberele vrajmasilor; iar noi, fiind mantuiti graim catre tine unele ca acestea :
Bucura-te, folositorul cel tare al pamantenilor;
Bucura-te, alungatorul cel tare al dusmanilor;
Bucura-te, cel ce biruiesti tabere in zile de razboi;
Bucura-te, cel ce daruiesti sfaturi de taina;
Bucura-te, crin iubitor de mir al mirosului celui de taina;
Bucura-te, trandafirul cel nevestejit al mirosului celui dumnezeiesc;
Bucura-te, ca izvorasti raul vindecarii;
Bucura-te, ca din tine curg paraie minunate;
Bucura-te, steaua care luminezi lumea;
Bucura-te, lumina care luminezi cele intunecate;
Bucura-te, umblarea si taria schiopilor;
Bucura-te, povata si lumina orbilor;
Bucura-te, Sfinte Ioane, preacinstite Inaintemergatorule !
Proorocule sfinte botezatorule, pentru multimea minunilor tale celor vrednice de lauda, de ti-am aduce cantari si glasuri care sa minuuneze tot neamul omenesc, nimic nu savarsim cu vrednicie, fata de darurile tale, pe care le daruiesti noua celor ce cantam lui Dumnezeu : Aliluia !

04 ianuarie, 2012

Rugaciune grabnica ajutatoare catre Maica Domnului :

    Ceea ce singura esti bucuria celor scarbiti si Partinitoare celor ce se nedreptatesc. Mangaierea celor ce plang si ajutor celor neajutorati. Cercetarea celor neputinciosi si acoperamant si sprijin celor ce se chinuiesc. Liman celor inviforati, toiag orbilor, povatuitoare celor rataciti si scapare tare celor din nevoi, Nascatoare a lui Dumnezeu cu totul fara prihana. Ia aminte la rugaciunea mea cea smerita, pe care o aduc tie din adancul inimii si ma izbaveste de viforul cel rau al gandurilor. Izbaveste- ma din somnul cel greu, care mi s-a pricinuit mie din lenevire si departeaza de la mine nepasarea si lenevirea. Ajuta-ma ca sa ma izbavesc de obiceiul cel rau al pacatelor ca sa scap de tiranisirea cea amara a diavolilor.
Si te rog Stapana, dupa cum stii, mantuieste-ma pe mine nevrednicul robul tau, cel ce spre tine dupa Dumnezeu mi-am pus nadejdea mantuirii mele. Invredniceste-ma Preacurata ca sa fac cu osardie poruncile Fiului tau si Dumnezeului nostru si sa pazesc intotdeauna asezamintele cele mantuitoare.
Si ma invredniceste ca sa cuget intotdeauna cu minte luminata si sa intampin slavosloviile lui cele bine primite. Ca spre tine ceea ce ne daruieste toate bunatatile si ne esti grabnic ajutatoare, nadajduind aduc acesta cerere. Deci sa nu cad din nadejdea care o am catre tine prea curata, nici sa ma intorc smerit si rusinat; Ci sa aflu prin tine de Dumnezeu daruita Stapana, degraba implinirea cererilor mele. Ca totdeauna, ca pe o ajutatoare nebiruita a noastra a pacatosilor care implinesti toate cererile noastre bune, sa te laud si sa te preamaresc pe tine; Acum si pururea si in vecii vecilor, Amin

02 ianuarie, 2012

Chemarea lui Dumnezeu :

   Deci să stăm bine, să luăm aminte! Să nu uitati, de astăzi înainte, că orice necaz care vine peste noi, este o chemare a lui Dumnezeu. Căci zice: Dumnezeu bate pe tot fiul pe care-l primeste.

   Si să nu cârtim dacă suntem chemati într-un fel sau altul, căci spune Apostolul Pavel: Fiecare, întru ceea ce este chemat, întru aceea să rămână!

   Te-a chemat Dumnezeu sărac, nu dori să te îmbogătesti; te-a chemat să fii călugăr, călugăr să rămâi până la moarte; te-a chemat să fii preot, preot vrednic să fii; te-a chemat să fii meserias, meserias bun si cinstit să fii; te-a chemat să fii filosof sau mecanic sau în alt serviciu, asa să rămâi. Dar să slujesti cu cinste, să cunosti că Dumnezeu este Cel ce te-a chemat într-un fel sau altul si fiecare din noi întru ceea ce este chemat, întru aceea să rămână! Amin.